Îți dorești o piele impecabilă și cu un aspect îngrijit pe plajă anul acesta? Vei obține acest lucru dacă urmezi câțiva pași simpli pentru pregătirea pielii înainte de sezonul bronzului.
Fiecare femeie își dorește un aspect cât mai îngrijit al pielii atunci când se duce la plajă pentru a putea obține un bronz perfect, măsliniu. Secretul obținerii pielii perfecte este pregătirea din timp a acesteia. Indiferent că este vorba despre exfoliere, hidratare, îndepărtarea părului nedorit sau eliminarea imperfecțiunilor, există o mulțime de produse sau de modalități naturale de a obține efectele dorite.
Exfolierea pielii înainte de expunerea la soare!
Exfolierea este un prim pas în obținerea unui bronz frumos și a unei pieli îngrijite la plajă. Aceasta are rolul de a elimina particulele de piele uscată, precum și de a curăța porii, lăsând pielea perfect netedă pentru hidratare. De asemenea, ajută foarte mult și în combaterea celulitei. Exfolierea nu trebuie făcută prea des deoarece poți risca să îndepărtezi stratul protector al pielii. Aceasta trebuie efectuată de maximum două ori pe săptămână pentru rezultate eficiente. Poți folosi exfoliante naturale pe bază de zahăr sau de zaț de cafea amestecate cu diferite uleiuri cum ar fi cel de cocos sau de măsline. Sau, poți opta pentru un Unt de Shea Scrub Anticelulitic de la Kosmo Oil. Acest produs 100% natural îți va lăsa pielea catifelată, dar hidratată și va contribui la diminuarea aspectului de coajă de portocală.
Îndepărtarea părului nedorit!
Lipsa părului este un pas important în obținerea unui aspect îngrijit la plajă. Având în vedere expunerea la razele soarelui, dar și contactul cu nisipul și cu apa sărată, este de preferat să îndepărtezi părul nedorit cu o seară înainte. Este un pas ce poate fi realizat după exfoliere, epilarea fiind făcută astfel și mai ușor. Indiferent de metode de epilare preferată – lamă, benzi, cremă etc. – pielea rămâne foarte sensibilă și pot apărea iritații neplăcute dacă faceți acest lucru în dimineața în care urmează să te expui la plajă.
Hidratarea pielii !
O piele îngrijită este neapărat și hidratată, mai ales după exfoliere și epilare. Este foarte important să acorzi atenție atât pielii de pe corp, cât și a celei de pe față. Bronzul se va așeza mai uniform și va avea o durată mai lungă dacă pielea este hrănită corespunzator înainte. Pentru a obține o hidratare optimă, Kosmo Oil propune un Ulei Hidratant pe bază de ulei de struguri, migdale, măsline și morcovi. Avantajul acestui ulei este că poate fi folosit atât pe față, cât și pe corp și că are proprietăți și pentru tonifierea pielii, nu doar pentru hidratare. Uleiul hidratant poate fi amestecat și cu loțiunile folosite la plajă.
Nu uita de cremele cu protecție solară!
O piele arsă de soare nu oferă un aspect îngrijit la plajă. Pentru a evita acest eveniment neplăcut este foarte important să se folosească o cremă cu factor de protecție optim pentru pielea fiecăruia. Cu cât factorul este mai mic, cu atât culoarea pielii trebuie să fie mai închisă. În plus, o cremă cu protecție solară va ajuta la diminuarea șanselor de îmbătrânire prematură, precum și la protejarea alunițelor, zone foarte sensibile ale pielii. Dacă ai urmat toți pașii precedenți, pielea ta va fi pregătită pentru a absorbi crema de protecție până la ultima picătură. Pentru un plus de hidratare și de strălucire poți veni cu uleiul de la Kosmo Oil pe deasupra cremei cu protecție sau îl poți amesteca înainte.